Scurt istoric

Istorie Aprilie 5, 2014

Biserica  Sf. Voievozi – Hudeşti a fost zidită în perioada anilor 1756-1759 de către spătarul Mihalache Boldur Lăţescu, descendent din familia vornicului Boldur, din perioada domniei lui Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504).

          Biserica este zidită din piatră având o grosime la zid de 140 cm. Are formă de cruce cu partea de vest încheiată în absidă. Bolta are formă de fund de navă. Absidele laterale sunt largi încheiate cu zidărie de cărămidă.

          Pridvorul clopotniţă a fost adăugat în 1886, de către Costache Boldur Lăţescu, odată cu piatra funerară care atestă cavoul unor membri din familia Boldur,  din pronaos.

          Pronaosul este prevăzut cu cafas având balustradă sculptată şi pictată cu nimburi îngereşti.

          Naosul este ornamentat cu un frumos scaun arhieresc traforat şi purtând însemnele episcopale. Tot în naos găsim şi amvonul pictat cu cei patru evanghelişti, vulturul ca simbol al înţelepciunii cu balustradă pictată şi sculptată. Iconostasele sunt reprezentative prin vechime, iar catapeteasma are o suprafaţă de 35 m2, sculptată şi pictată păstrând canoanele Bisericii.

          Pictura în frescă cuprinde întreaga biserică şi a fost realizată în perioada 1995-1997, prin purtarea de grijă a Pr. Paroh Eugen Lăzărescu.

          Altarul este prevăzut cu proscomidiar în zid şi absidă în partea

diaconicului. De asemenea găsim şi ocniţa cu spălător din piatră la proscomidiar.

          Acoperişul este din tablă zincată nouă, cu turnul clopotniţă în stil moldovenesc şi ornamentat cu motive geometrice în exterior.

          Odată cu pictura interioară s-au făcut şi reparaţii exterioare cu hidroizolaţie şi schimbarea tencuielii, păstrându-se brâul de baghete liniare suprapus.